Palatul Adevărul

Acesta este un palat, cu prinți și prințese și miros de levănțică.

Anunțuri

Nihilism

Constitutia – cel mai mare paradox. Iti ofera dreptul la libera exprimare, dupa care te acuza de infractiunea de insulta.

Nihilistul pare a fi copilul bastard al unei Constitutii.

 


Monstruleţul comunist

Comunismul, aparent, a plecat odata cu Ceausescu, dar a lasat in urma, in aproape fiecare regiune a tarii, cate un monstrulet. Constructii mari, pe care nu le intelegem tocmai pentru ca nu cunoastem procesele tehnologice carora le erau destinate, par a face parte din geografia Romaniei.

Le observam din masina sau locuim chiar in preajma lor, aceste combinate se aseamana cu monstruleti, avand o culoare incerta, prea multe tevi pentru estetica noastra si o rugina ce atesta vechimea lor. Candva, furnizau locuri de munca practicantilor de stahanovism sau o motivatie celor care vroiau sa devina ingineri chimisti. Astazi insa, par inutile din moment ce nu mai sunt capabile sa polueze. Avem o economie care nu poate sustine o poluare la scara mare, iar ecologisti sunt indignati de monopolul lor.

Combinatul de celuloza din Suceava nu mai functioneaza nici el de ceva vreme, dar acest monstrulet comunist, rasarit prin 1962, m-a marcat olfactiv. Desi nu treceam decat cu autobuzul prin fata combinatului, imi pregateam mereu batista cu o statie inainte. Fiind copil, nu toleram mirosul neplacut si imi manifestam de fiecare data neplacerea de a trece prin fata sa. Nu constientizam ca eram si eu la randul meu, mai mult sau mai putin vizibil, un alt monstrulet. Parintii mei sunt mama, tata si monstruletul comunist.

Industrializarea fortata si-a pus amprenta si asupra arborelui genealogic.

Monstruletul a copilarit cu mine, cu noi. Am mancat inghetata impreuna, apoi a plecat.

Monstruletul naste monstruleti.

Refuzam sau nu sa admitem, ne asemanam cu monstruletul comunist. Suntem cenusii, bolnavi fara sa stim sau ipohondrii. Poluam si suntem poluati.

Dar in final, noi vom constitui cea mai valoroasa materie prima (petrol) pentru a satisface tendintele manimaliste ale urmatorilor consumatori de plastic.


Tortura

Ce este tortura? Auzisem recent un psiholog facand referire la tortura ca fiind un comportament antisocial. Asa ca am ajuns de la a ma documenta despre tortura, la a ma informa vizavi de comportamentul antisocial, dar am revenit. Astfel am concluzionat ca suntem penibili cand numim pe cineva antisocial doar pentru ca nu vrea sa bea un suc cu restul oamenilor. E mai degraba dezinteresat, cat impotriva lor. Am gasit si eu la randul meu de multe ori mai interesanta o carte decat compania cuiva, dar tind sa cred ca nu sunt antisociala, ci ca persoana in cauza prezinta pentru mine prea putin interes social.  In sfarsit…nu stiu in ce masura as vorbi despre practica numita tortura daca as continua sa vorbesc despre comportamentul antisocial, desi legatura intre cele doua exista si e chiar o legatura stransa.

Prin urmare, am ramas cu intrebarea legata de cat de mizantrop trebuie sa fii incat sa practici voluntar tortura. De fapt, o dilema mai veche de a mea e legata de neuronul pereche al mizantropului.

Glasgow Smile                                                                                      Machiaj + efecte speciale: Sascha Mein

”Tortura este o suferință psihică sau fizică intenționată, sistematică și sălbatică săvârșită de una sau mai multe persoane acționând în numele unor ordine, cu scopul de a forța anumite persoane să dezvăluie informații, să facă confesiuni sau pentru alte motive. Această definiție a fost dată de Asociația medicală mondială, în Declarația de la Tokyo privind tortura și tratamentele degradante, din 1975, la care și România este astăzi parte.”

Definitia este o sursa wikipedia, dar eu am ramas blocata la sintagma ”sau pentru alte motive”. Tortura mi-a atras atentia mai putin ca practica, cat ca si scop. De ce torturam? Am facut o mica paralela cu lumea vecinilor/animalelor, pe care ii renegam ca si semeni pe motiv ca ne simtit prea frumosi/inteligenti pentru o astfel de comparatie si cred ca pot sa spun ca suntem singurele fiinte pentru care tortura este o placere, o sursa de divertisment. Nu stiu…poate nu am suficiente informatii, dar ma indoiesc ca albinele ar cumpara bilete la o lupta intre gladiatori. Insa noua atat de mult ne place sa vedem violenta, incat punem si saracele necuvantatoare in ring.

M-am gandit si la filmele documentand viata animalelor si tacticile lor de prada, insa chinuirea victimei era o treapta necesara in omorarea acesteia. Ori tortura tocmai moartea victimei nu vizeaza. Tortionarul va cauta mereu metode prin care victima sa sufere cat mai acut si cat mai mult. Si totusi tortionarul nu-si consuma mai niciodata victima. Ironic sau nu, el se ghiftuieste inainte de ”spectacol” tocmai ca piramida lui Maslow sa nu interfere cu placerea lui sadica (ma gandesc ca e greu sa fii sadic cand ti-e foame).  Iar cazurile de canibalism sunt foarte rare, desi conform sintagmei ”esti ceea ce mananci” canibalul ar fi singurul om autentic.

Ai spune totusi de pisica care isi chinuie soricelul inainte de a-l consuma. Legat de asta, auzisem de o ipoteza conform careia adrenalina ar indulci sangele. Mi-e greu sa inghit ipoteze fara sa le pricep. M-am interesat si am aflat ca adrenalina favorizeaza sinteza glucozei, glucoza fiind o substanta organica dulce, iar adrenalina un hormon secretat in sange. Argument aprobat! Prin urmare, nici pisica nu chinuie de dragul de a chinui, ci pentru o masa mai delicioasa.

Ai sa mai spui apoi ca persoana predispusa spre tortura este totusi o persoana cu probleme psihice, in timp ce animalul nu poate avea probleme psihice. Sincer, nici eu nu gasesc plauzibil un psihiatru pentru animale. Daca maine animalul meu de companie ar prezenta o agresivitate atipica, evident, tot unui veterinar m-as adresa ca si atunci cand avea probleme cu stomacul, iar acesta ar constata probabil o turbare, turbarea fiind cauzata de un virus. La fel se intampla uneori si cu oamenii, doar ca cei mai multi au proasta inspiratie de a-i duce la biserica in loc de spital, urmand apoi tehnici de asa-zisa exorcizare.

Legat tot de tortionar, am remarcat ca in gasirea vinovatilor in majoritatea cazurilor de tortura, eventual chiar crima, primii suspecti sunt persoanele cu care victima a intretinut relatii sexuale. Se incearca astfel contactarea ultimilor iubiti/iubite, gelozia fiind aparent la baza multor crime. E destul de ironic sau trist ca ceea ce ar trebui sa fie un sentiment cu cele mai bune intentii se transforma ulterior in cea mai patologica stare.

Am mentionat ca nu ma preocupa atat de mult practica torturii, cat motivele ei, insa e greu de ignorat istoria metodelor de a chinui o fiinta vie. Aceste metode sunt de cele mai multe ori o combinatie intre o minte inginereasca/medicala si una patologica. Tortura e astfel poate cel mai tragic mod in care iti poti folosi inteligenta.

Sunt prea multe tehnici pentru a le enumera aici si in plus, nu incerc sa fac din acest post o sursa informationala, ci o scurta analiza (profana). Am ales sa exemplific tactica Glasgow Smile, care isi are originile in Glasgow (Irlanda) si e poate printre cele mai sugestive tactici vizavi de ideea de divertisment al tortionarului. Victima este in mod ironic invitata sa zambeasca alaturi de asupritor – un zambet mare si larg si pentru totdeauna.

”There’s a reason for which there’s professional wrestling, but no professional cuddling” – Lee Camp


American Dream

Nu stiu daca am incercat o sincronizare a acestui post cu ziua de 4 iulie sau daca ma simt azi suficient de inspirata incat sa-mi amintesc de propriul American Dream (American Disappointment).

Edulcorata si eu la randul meu de etosul american, m-am gasit la 20 de ani la o oaresce departare de casa, experimentand o existenta traita in mile, fahrenheit, pounds si centi. Singura unitate de masura care-si mentinea valabilitatea era cea a timpului. Astfel, nimic nu poate fi mai dezamagitor cand esti in SUA ca faptul ca nu ai inca 21 de ani. Cred ca in cazul meu a fost in primul rand si o chestiune de bad timing. Totusi, dezamagirea mea vizavi de genericul vis american nu a fost doar o chestiune de sincronizare. Taramul libertatii se dovedea a nu avea nicio legatura cu libertatea.

American Dream by James Truslow Adams in 1931, „life should be better and richer and fuller for everyone, with opportunity for each according to ability or achievement”

SUA nu are nicio legatura cu oportunitatea despre care mentiona  J.T. Adams, dar in schimb exceleaza in amabilitate. Nu mai retin cui ii apartine ideea conform careia SUA prezinta amabilitate in interiorul tarii si rautate in exteriorul ei (mai ales dupa 11 septembrie), insa nimic mai adevarat. Americanii stiu sa-ti zambeasca frumos, desi nu ii intereseaza abilitatile sau performantele tale, pentru ca American Dream e doar un zambet si cam atat. Un zambet alb si larg ce-i drept, pentru ca rafturile supermarketurilor sunt pline de produse de albit dintii, desi americanii nu-si permit, statistic vorbind, sa consulte un dentist.

In SUA am inteles ca ”How are you?” este doar un salut, si nu o intrebare.

Daca nu sunt redneks (ei pot fi o exceptie in multe privinte), americanii sunt agasant de politicosi, scuzandu-se mai frecvent decat gresesc. I-am gasit in acelasi timp amuzanti, amintindu-mi de anii 80′ cu al lor fashion si frizuri. Asa ca, SUA poate parea si o calatorie in trecut. Recunosc totusi ca new yorkezii par foarte contemporani/actuali, dar asta probabil datorita boomingului cosmopolit.

SUA poate inseamna paycheck-uri mari, dar emise de africani imigranti, care te pot discrimina la randul lor pentru ca ai pigmentul mai deschis; job-uri pe care le-ai obtinut completand aplicatii cu informatii false, pentru ca inceputul nu poate fi decat mincinos. Trebuie sa stii sa faci orice inainte chiar de a sti ce inseamna. Sistemul de valori este construit doar pe baza duratei contractului de munca. In SUA am avut primul meu job, in SUA am avut prima mea concediere. Astfel, in SUA am inteles pentru prima oara ca traim intr-o societate in care a fi corect este utopic. Acest fapt avea sa-mi fie reconfirmat si pe campul romanesc al muncii. Deci nu – American Dream este doar un concept, si nu o societate in care valorile, egalitatea, corectitudinea isi gasesc implinirea. Eu zic ca este ironic sa gandesti ca vei gasi toatea acestea pe taramul Ku Klux Klan.

In calitate de angajat, e in detrimentul tau sa stii engleza. Vei primi oricum acelasi job ca si gunoierul cubanez care nu stie decat ”Hello”. In schimb, vei putea sa-ti confrunti angajatorul sesizand ca nu-ti respecta drepturile, apoi te va concedia. Angajatorul tau, desi imigrant la randul sau, a invatat in timp util amabilitatea americaneasca si iti va oferi genericul ”I’m sorry, but we have to let you go”. Let go?! De parca as fi vrut sa plec. Chiar si acum ma amuza aceasta formulare, tocmai pentru ca e construita de parca angajatul oricum nu vrea job-ul, iar angajatorul ii face o favoare concediindu-l. Paradox sau nu: uneori nu este job pe care-l detesti mai mult decat cel care te-a platit cel mai bine.

Apoi, SUA inseamna familii roz, oameni dubiosi de blonzi si peisaje idilice.

SUA mai inseamna NYPD (varianta politistului roman mustacios), religii si camere de motel dubioase.

Dupa 3 luni,  am plecat din SUA lasand in urma mea o bucatarie pe care am incendiat-o intamplator, aceeasi bucatarie in care timp de aproximativ 90 de zile am luat in fiecare dimineata acelasi mic dejun.


Perimetrul final

Am concluzionat faptul ca daca vrei sa intelegi moartea, o plimbare prin cimitir este suficient de irelevanta. Practic, plimbarea prin cimitir mi-a confirmat ca oamenii inca nu pricep moartea. Dupa o ora de perindat acest perimetru, mi-am dat seama ca moartea primeste in ochii nostrii valentele unei recompensari pentru viata traita. Astfel, cu cat lespedea e mai fastuoasa, cu atat a fost mai ticalos cel ce zace sub ea. Mi-am gasit ulterior umila camera a carei chirie cu greu reusesc sa o achit, amintindu-mi de criptele pe care le vazusem in cimitir, dar probabil e efortul pe care trebuie sa-l depun pentru un loc de veci mai fancy.

Ca intotdeauna, cautam raspunsuri in trecut. Undeva prin secolul 19, cativa protestanti americani (sau eufemistic vorbind- ganditori crestini) sustineau (ca si Moise – fara dovezi) ca lui D-zeu i-ar place de fapt de cei cu buzunarele pline si ca averea era de natura providentiala, confirmand ca meriti un loc bun in viata de dincolo. Probabil ca de cripte era vorba, spre dezamagirea celor care visau si acadele in nori.

Apoi construim statui, glorificand moartea de parca ar fi o performanta, desi e singura intalnire pe care nu o ai programata in agenda, dar de la care sigur nu ai sa lipsesti.

Religia ta conteaza si post-mortem, cu diferenta ca nu mai este convertibila.

N-am sa neg nici faptul ca ma amuz citind pe pietrele funerare nomenclaturile raposatilor, cu mentiunea ca au fost avocati, senatori, preoti, etc., de parca inca le-as mai putea solicita serviciile. (Divortez, am nevoie de un avocat si cred ca am observat unul in cimitirul Belu la figura 45). Evident ca eu nu pricep nimic, iar ceea ce incerc eu aici nu este umor, ci pura naivitate. De ce te-ai plimba prin cimitir din moment ce toate pietrele funerare ar fi o forma de anonimat? Fara ierarhie nu e amuzant.

Ironic sau nu, in cimitir am gasit dovada celui mai viu sentiment – iubirea, care de data asta nu se reflecta prin update-ul relationship status-ului pe facebook sau alte forme actuale de manifestare a plapandului sentiment (foarte foarte plapand), ci prin doua pietre funerare ridicate la un interval scurt de timp una de cealalta. Poate ca exagerez, dar privind cele doua pietre funerare, cred ca vedeam pentru prima oara ceva chiar avea legatura in mod autentic cu iubirea, spre deosebire de genericele verighete care implica o vizita la Mall.

Iar daca partenerul/partenera nu reuseste sa moara din iubire pentru tine, macar iti ridica piatra funerara.

 

Incep sa cred ca moartea e tot un cont de Facebook.

Iar singurul lucru care-mi displace la cimitirul Belu e faptul ca nu mai pot sa cer autografe.


n din 10 femei

Intotdeauna mi-au placut statisticile. Constituie o sursa de amuzament, cu atat mai mult cu cat preocuparile cercetatorilor depasesc de ceva timp limita imaginatiei multora dintre noi. De fapt, statisticile ne satisfac uneori curiozitati de care nici nu eram constienti. De foarte putine ori stau sa si meditez asupra credibilitatii pe care o pot oferi acestor informatii/surse, retinand diverse rezultate mai mult pentru amuzamentul ulterior al unor eventuali interlocutori (da, esti amuzant daca stii statistici amuzante)

Facand abstractie de faptul ca aparitia mea  baieteasca in imaginea de mai jos afecteaza oarecum bilantul de estrogen,primul lucru care mi-a trecut prin minte numarand aici 10 femei, au fost statisticile cu privire la, bineinteles, purtatoarele de 2 cromozomi X.

                                                                                                                                                                                    Foto. Andreea Peterfi

Pentru a exemplifica, am inceput o mica cautare pe google, insa rezultatele au fost (pentru mine) dezamagitoare, dar apoi eu nu as putea fi decat subiectiva fiind femeie (e o irationalitate care vine odata cu feminismul). Majoritatea statisticilor tineau de domeniul sexologiei sau de domeniul superfluu. Din nou – femeia e ori la cratita, ori in pat, ori la coafor.

Azi, mi-am permis si eu o statistica: 10 din 10 femei sunt brunete.

Cautari google:

8 din 10 femei prefera sa-si faca operatii estetice

2 din 10 femei recunosc ca…

4 din 10 femei care tin dieta se ingrasa

una din 10 femei isi cumpara intentionat rochie de mireasa mai mica

doua din zece femei se ingrasa 10 kg la un an dupa nunta

6 din 10 femei nu ar pleca de acasa fara sa fie machiate (10% nu-si lasa niciodata partenerii sa le vada fara machiaj) – recomand American Dad Show – S05, E06, ”’Shallow Vows”

7 din 10 femei sunt afectate de caderea parului

4 din 10 femei isi mint prietenele ca le sta bine intr-o costumatie

7 din 10 femei au punctul G

una din 10 femei au orgasm

8 din 10 femei presteaza sexul oral

3 din 10 femei care practica sexul oral se simt mai puternice (probabil celelalte 7 iau mult calciu)

7 din 10 femei trimit poze porno partenerilor pentru a le testa fidelitatea (onanismul se considera infidelitate/duplicitate?)

7 din 10 femei ar ierta infidelitatea partenerului (probabil aceiasi 7 parteneri care nu au trecut testul)

una din 10 femei are tendinte exhibitioniste (”a zecea femeie din Rusia s-ar dezgoli in public”)

Astfel, am aflat ca femeia secolului 21 este emancipata sexual, desi mai are oaresce mustrari de constiinta dupa ce presteaza sex oral. Nu au incredere in partener, il testeaza, desi in final oricum il vor ierta. Si trist e poate faptul ca 6 femei din 7 au inutil punctul G, fiind cel mai probabil frigide. Risipa de puncte G! Apoi, sunt niste fiinte tare complexate si prin urmare isi fac operatii estetice, isi cumpara haine in care nu pot incapea, tin diete dubioase, isi construiesc personalitatea cu Maybelline si cu toate astea, tot nu s-ar dezbraca in public. Sunt invidioase, rau intentionate si nu au simtul prieteniei, mai ales cand vine vorba de chestiuni banale, cum ar fi exprimarea sincera a unei opinii legate de toalele tovarasei de shopping. Probabil, dupa un an de casatorie devin si mai afurisite, direct proportional cu numarul de ore acumulate la shopping, ore la randul lor direct proportionale cu numarul de kg acumulate cu fiecare luna de casatorie.

Practic, scenariul e plauzibil: el vine acasa si se tranteste la meci, ignorand nevasta ”biguidioata” (cu bigudiuri), care ajunge sa se refuleze in frigider. Femeia incepe sa dezvolta o relatie cu frigiderul, care in ciuda freonilor, ofera mai multa caldura decat sotul.

Asadar, statisticile spun ca feminismul nu mai are justificare.

Feminismul chiar nu mai are justificare. S-a denaturat considerabil acest concept, incat in prezent se porneste de la premiza ca barbatul e inferior doar pentru a putea egala ulterior femeia. E o gandire patologica sau, mai bine zis, un concept aplicat gresit. Cu un minimum de obiectivism, putem recunoaste toti ca…